Cam tarzior in noapte pentru a scrie, dar cand o persoana gaseste inspiratia, regaseste sau isi aduce aminte ca inca o mai are, incepe sa scrie. Astfel curg randurile precum ploile pe timpul furtunii.
Am revenit dorind sa spun cate ceva despre viata.
Omul invata din propriile greseli, insa greseala se repeta. Si asta pentru ca suntem orbi, orbi de orgoliu, egoism, ura. Sentimente ce se nasc din suferinta, din nemultumiri si dezamagiri. Insa noi suntem singurii vinovati. Uitam de familie.. de prieteni.. uitam sa ne bucuram de nimicurile vietii. De micile atentii din partea apropiatilor.
DE CE suntem conceputi astfel, din dorinta de a ajunge cat mai SUS, din dorinta de a fi puternici, respectati ?
Ne scufundam in marea vietii si din nou uitam de sentimente. Important nu este sa sufere cei din jur si noi nu. Ci sa aducem zambetul pe buze unui prieten. Sa dam o mana de ajutor unui suferind. Sa tinem companie unui singuratic. Sa facem fericit un copil. Sa ne vizitam parintii batrani. Sa luminam viata celor ce ii iubim.
Insa spunem mereu "Nu am timp".
Azi devine ieri, maine devinde astazi.. si vremea trece.
Parul ni se albeste si ne gandim daca lupta ne-a adus satisfactii sau deziluzii.
Realizam ca am indepartat TOTul din calea noastra, iar regretul devine APASATOR.
Motiv pentru care trebuie sa ne amintim mereu sa pretuim viata si sa uitam de amaraciuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu